Fiecare dintre noi și-a asemănat copilul cu un mic pinguin măcar o dată în viață, acest lucru datorându-se felului în care merg copiii care abia învață să facă primii pași. Din acest motiv, știm că este foarte important ca părinții să ajute copilul să aibă un mers sănătos, corect, echilibrat. Știm și că în lipsa unei astfel de educații copilul ar putea să se dezvolte într-o manieră greșită, care să îi afecteze nu doar mersul, ci și constituția corpului și, în general, sănătatea. Unii specialiști spun că mersul copilului, la fel ca și balanța și echilibrul sunt bine înfipte în ADN-ul lor, iar una dintre datoriile noastre, ca părinți, este să stimulăm acel ceva care va trezi în copii simțul echilibrului. Acest lucru poate fi realizat prin exerciții fizice, încă de la naștere, dar și cu ajutorul toboganelor, atunci când copilul atinge vârsta necesară pentru a se juca pe ele. Haideți să vedem cum anume dezvoltă toboganele echilibrul și mersul sănătos al copilului și care sunt avantajele unui tobogan pentru curte!
Avantajele unui tobogan pentru curte
În funcție de preferințele copilului dumneavoastră, puteți opta pentru un tobogan care să dispună de trepte clasice ori de panou de cățărare. Indiferent pentru ce optați, ambele modele vor aduce îmbunătățiri vizibile asupra corpului celui mic.
Tobogan cu trepte clasice
Un tobogan cu trepte clasice este alegerea cu care mergi la sigur. Poate fi folosit în siguranță de către copii, treptele fiind îndeajuns de late și stabile pentru ca cel mic să poată păși pe ele cu încredere.
În plus, mișcarea de urcare a treptelor îi va dezvolta musculatura picioarelor, a spatelui, a feselor și a abdomenului. Bineînțeles că nu ne referim la o musculatură evidențiată, ca la sportivii de performanță. Ne referim la o dezvoltare corectă și armonioasă.
Totodată, dacă copilul dumneavoastră este ceva mai mic, treptele largi îi vor permite să urce sus și de-a bușilea. Totuși, indiferent cât de sigur este toboganul ales pentru el, nu este indicat niciodată să lăsați un copil mic nesupravegheat atunci când îl folosește.
Tobogan cu panou de cățărare
Dacă sunteți părinte de copii ceva mai mărișori, de la 3 ani în sus, puteți opta pentru un tobogan cu panou de cățărare în locul celui clasic cu trepte. Panoul de cățărare stimulează mult mai mult musculatura copilului, ajutând la dezvoltarea sănătoasă atât a mușchilor, cât și a articulațiilor, incluzând nu doar mușchii picioarelor, cei fesieri, cei ai spatelui și cei abdominali, cât și pe cei ai brațelor și ai umerilor.
Caracteristicile unui tobogan de calitate
Toboganul efectiv, adică partea pe care copilul va aluneca la vale, este cel care contribuie la dezvoltarea echilibrului acestuia. Deși toboganele de acest tip sunt destinate copiilor mici, și, prin urmare, nu permit viteze foarte mari, copilul va avea totuși instinctul de auto-conservare activat. Acest lucru înseamnă că, datorită vitezei mai mari decât de obicei, în momentul în care se va apropia de sol, se va trezi în el instinctul de a se arunca în picioare. Acest lucru este cel care stimulează dezvoltarea accelerată a echilibrului. Ei bine, în cazul mai puțin fericit în care nu reușește să sară în picioare, măcar își va dezvolta instinctul de a pune mâinile în față. :)
Dezvoltarea psihologică prin toboganele de interior sau exterior
Deși nu mulți părinți realizează acest lucru, prezența unui tobogan de interior sau exterior în viața unui copil îl va ajuta foarte mult și la nivel psihic. Toboganul este accesoriul de joacă care îl învață pe copil că, deși cade, se poate ridica și o poate lua oricând de la capăt. Dacă veți studia copiii din parc, veți realiza faptul că, deși uneori cad și se lovesc, după ce termină de plâns, se întorc mereu să se mai dea o dată.
Fie că vorbim metaforic sau la propriu, este absolut normal să ne împiedicăm de obstacole și să cădem. În momentul în care învățați copilul acest lucru și, în loc să îl alintați în exces atunci când cade, îl ajutați să se ridice și să încerce încă o dată, cel mic va învăța să gândească ca un învingător. Prin urmare, va dezvolta o atitudine de luptător, care nu se dă bătut ușor și care reușește cu ușurință în tot ceea ce își propune în viață.
Toboganele din selecția Kidiko sunt sigure, realizate din materiale care nu afectează pielea celui mic și au o rezistență de invidiat, care îl vor susține pe cel mic să ajungă mare, fericit și puternic!